Începuturile unui paradis

Medicii avuseseră dreptate. Starea lui Tibi s-a îmbunătățit după vreo două săptămâni de la războiul gărgăunilor și la vreo lună până și buburuza de la pieptul lui a putut fi îndepărtată. Tibi a insistat să o păstreze, deși știa că murise, înfășurată în giulgiul acela auriu.

Nu-i venea a crede nici când văzuse câteva poze făcute pe furiș de sora lui că trăise atâta timp într-o stare de zombi. Visul de dinainte de trezire îl tulburase destul ca să nu-și mai dorească vreodată să ucidă nici cea mai neînsemnată insectă.

De altfel, cei doi frați nici nu fuseseră nevoiți să promită ceva în legătură cu asta. Peripețiile prin care trecuseră, printre care unele le afectaseră până și sănătatea, îi convinseseră că uciderea unor biete ființe, indiferent de mărimea lor, nu e deloc acceptabilă. Ba chiar e condamnabilă.

Mimi și Tibi se declarară pe viață prieteni ai tuturor ființelor reale, în memoria lui Lați și a Serafinei. Din exterminatori deveniseră protectori.

Mai mult, acum aveau jocul cu insecte creat de tata unde să-și astâmpere dorul după activități exterminatoare.

Mimi era nespus de bucuroasă și nu contenea să se laude ce idee strălucită avusese cu jocul de insecte. Îl numise ”Buburuza zombi” în onoarea Serafinei.

Părinții răsuflau ușurați după calvarul prin care trecuseră copiii lor. Începuseră să se gândească serios că mai bine ar fi să încurajeze activități de interior, în casă, pentru cei doi frați.

Jocurile păreau o alternativă bună, atât timp cât Mimi și Tibi nu ar fi neglijat școala, temele și cititul. Oricum, trebuia să existe și niște reguli dacă aveau de gând să le dea ocazia să-și petreacă atâtea ore în fața calculatorului.

Tibi își ceru iertare și de la bunica căreia îi spărsese ochelarii, iar bunica se bucură și mai tare, văzându-și nepoții sănătoși și ascultători.

Treptat, timpul așeză în locul amintirilor neplăcute din istoriile lor cu insectele, imagini nostime sau întâmplări grozave de povestit altora, încât perioada hexapodelor începea să se șteargă încet-încet din mintea celor doi frați. Locul le era luat de monștrii și de aventurile din jocurile de pe calculator. Lumea virtuală nu părea să fie periculoasă. În ea, puteai să fii ce erou doreai și să mori fără nicio grijă, pentru că aveai o mulțime de vieți la dispoziție.

Un singur lucru nu putea uita Tibi. Sacrificiul Serafinei. Deși greu de crezut când le povestea altora, întâmplările cu Serafina îl conviseseră pe Tibi că buburuza roșie cu șapte puncte fusese cea mai tare și incredibilă insectă care existase vreodată. O insectă magică. Se gândea serios să o îngroape lângă Lați.

Dar în ziua în care se hotărî să o mute în pădurice, ceva și mai incredibil decât tot ce se întâmplase până atunci se petrecu în ultimul apartament al celui mai înalt bloc din oraș.

Tibi o pusese pe Serafina într-o cutiuță cumpărată special pentru a fi depusă alături de Lați. Mimi îl asista, înțelegând cât îi este de greu fratelui ei să se despartă de buburuză. Părinții îi așteptau pe hol.

Dar strigătul lui Tibi îi aduse în grabă ca să fie și ei martori la evenimentul desfășurat sub ochii lor.

Din coconul auriu de sub Serafina, ieșea o înaripată. O viespe. O nouă viespe parazit. Insecta nu se temu de privirile curioase ale oamenilor. Mâncă o parte din cocon și, astfel, o eliberă pe buburuză din prinsoarea în care stătuse atât de mult timp. Apoi viespea zbură, căutând fereastra pe care tatăl lui Tibi o deschise grăbit, înlăturând și plasa de țânțari.

Tibi și Mimi urmăreau fără suflare ce i se întâmplă Serafinei. Dar buburuza nu se mișca.

Încă i se vedea gaura prin care viermele se strecurase în interiorul ei. Tibi scăpă câteva lacrimi. Dădu să închidă cutiuța. Dar antenele Serafinei tresăriră. Apoi, unul dintre picioare.

– Serafina! strigă Tibi.

– Serafina a înviat! strigă și Mimi, copleșită de emoție și uimire.

– Dumnezeule! făcu mama.

– Doamne, așa ceva n-am mai văzut! completă și tata.

Trecură câteva ore, timp în care Tibi nu se dezlipi de cutiuța Serafinei, povestindu-i și vorbind cu ea. Mimi verifica starea buburuzei, iar părinții se minunau și ei de o asemenea întorsărtură de situație.

Serafina își revenise. Nu mai era atât de sprintenă ca înainte, dar, spre seară își desfăcu elitrele și zbură pe umărul lui Tibi. Și acolo rămăsese în timpul cinei și până seara la culcare când, rugată de băiat, a adormit în cutiuța care-i deveni casă. Mama fraților avusese grijă să-i pună două-trei frunze de trandafiri și tata puțin zahăr. Iar Mimi îi făcea poze.

Serafina a trăit în casa fraților încă vreo câteva săptămâni până într-o zi când a dispărut. Tibi, întristat de plecarea ei, a păstrat cutiuța. Dar la ceva timp, pe frunzele de trandafir a apărut o larvă mică și simpatică, iar Serafina și-a făcut apariția chiar în acea zi.

Tibi nu-și mai încăpea de fericire. Nu doar că buburuza care-l salvase trăia, dar acum își avea propria familie. Mimi și Tibi o botezară pe noua buburuză Punctișor, pentru că, atunci când se transformase din pupă în gărgăriță completă, roșie ca mama ei, Serafina, avea doar șase puncte negre pe elitre. Unul lipsea.

Punctișor a crescut alături de Mimi și Tibi în paradisul lor plin de jocuri chiar și după ce Serafina a plecat în lume să-și găsească restul fraților și, poate, și pe părinții ei. Dar călătoria Serafinei prin lume e o altă poveste pe care frații o vor afla ceva mai târziu. Totuși, eroina Serafina revenea, din când în când, să-și viziteze fiica și prietenii.

Cât despre Punctișor, ea nu s-a mai dezlipit de cei doi frați niciodată, fiind martoră la toate întâmplările petrecute în Paradisul lui Mimi și Tibi.